stii cum te saturi cateodata sa ti se spuna lucruri despre tine care te determina intr-un final sa le crezi si inconstient sa incepi sa le…aplici…sa le faci reale? ceva in genul mesajelor subliminale…adica nu…mintea ta in inconstienta ei vasta face asta fara ca tu sa-ti dai seama. hai sa fim seriosi. prea multi au impresia ca ma cunosc, prea putini fac vreun efort in privinta asta si in final se aleg cu pseudoconcluzii ca stiu ce se intampla in capul meu. ah, cat de putin las sa se vada. cat de superficial imi este comportamentul, cat de tare se amuza organele mele (singurele care chiar ma cunosc si sufera cand sufar si eu, ma sufoca atunci cand iubesc etc.) de falsele mele complexe, de declaratiile mele, de ceea ce dau impresia ca zic cand de fapt gandesc cu totul altceva. pentru ca traiesc intr-o lume nebuna care ma obliga sa ma prefac, sa fiu egoista si sa ma bucur singura de tot ce se intampla in jur. sa nu impart nimic cu nimeni pentru ca nici macar pielea mea nu prea merita dar isi primeste din cand in cand si ea portia de fericire…cine poate supravietui fara cateva momente euforice? ah, n-as vrea sa imi cada pielea si sa raman goala…sa raman o bucata de carne cu organe fericita. nu, eu am venit pe lumea asta cu un scop. stiu ca nu sunt singura dar imi place sa cred ca sunt. nimeni nu e real in afara de mine. unii se fac negri atunci cand stau la soare si se bronzeaza…dar pe mine soarele ma avertizeaza si ma arde si ma umple de pistrui atunci cand ma vede…pentru ca nu ii plac persoanele de pe alte planete decat a 3a de la el…m-am resemnat in privinta asta si imi convine atata timp cat luna ma adora si nu ma lasa sa dorm de fiecare data cand e rotunda! cred ca stelele sunt prietenele mele cele mai bune. ele sunt singurele care de-a lungul anilor nu m-au dezamagit…bine, poate doar atunci cand interveneau norii noaptea…dar puteam vorbi cu ele si ele ma auzeau chiar daca patura de nori si de ozon credeau ca ne impiedica…ele au fost de fata cand am vazut prima data, cand am sarutat prima data, cand am plans pentru un el prima data, cand m-am indragostit si cand am urat prima data…despre cine mai pot sa zic asta? ele au fost acolo cand nimeni altcineva n-a fost…
v-ati trezit vreodata…dimineata tare…sa va dati seama ca nu va puteti controla o mana? mie mi se intampla tot timpul cu mana dreapta, un fel de paralizie totala de la umar in jos…si tot timpul ma culc la loc si incerc sa nu ma gandesc la asta…si recad iar in vis, in fiecare nooapte visez si reusesc sa imi aduc aminte toate detaliile a doua zi….dar de obicei nu imi place sa fac asta…ma simt ca si cum as intra in intimitatea cuiva si m-as uita la un film…ceea ce fac dar e vorba de intimitatea mea! pe care o impart cateodata si atunci recunosc ca ma simt…goala, fara piele, carne, organe, oase, nervi, vase sangvine….doar eu, el si sufletul meu torturat de prea multe ganduri despre care vorbesc prea putin. imi place sa urasc si sa mint…si sa fac tot ce mi se interzice de catre Dumnezeu in afara de omor. da, am cateodata un impuls de a ucide pe cineva sau ceva dar reusesc sa ma controlez, ceea ce nu pot spune despre celelalte lucruri…si Dumnezeu ma iubeste. nu mai mult decat pe altii dar… numai pe mine si in felul Lui. nu cred in biblie dar cred in El si imi ajunge pentru a ma simti in siguranta pe planeta asta atat de straina mie! despre cate ganduri as putea vorbi acuma…despre cate depresii, insomnii si frustrari…despre cata lume nebuna si cati oameni care nu merita nici iadul…
despre faptul ca ma plictisesc repede, si de ce s-ar da cineva peste cap sa imi mentina interesul…eu nu as face asta…oricum, cui ii passa de mine crede ca stie ceva despre mine si despre cum functionez…dar sunt cu totul alta si doar in interior ma cunosc…exteriorul e expus lumii…ca la un muzeu…si il determina sa se comporte in concordanta cu unele asteptari…dar eu sunt ca un cub colorat!
si stiti ce? i don’t give a fuck!
